Ultimul concert in Romania al formatiei Vaya Con Dios mi-a adus aminte de anii 90, nostalgia anilor de facultate facandu-ma sa retraiesc cu intensitate piesele cantate de Dani Klein.

Un singur lucru m-a rupt usor de vraja belgienilor. Vecinul meu din dreapta. A venit cu 10 minute intarziere si primul lucru ce l-a facut dupa ce a luat loc a fost sa scoata din buzunar camera foto. Un model mai vechi, considerand dupa design si rezolutia LCD-ului.

Ce anume mi-a distras insa atentia? In tot timpul concertului, exceptand doar momentul in care si-a schimbat bateriile la aparat, vecinul nu si-a dezlipit ochii de pe ecranul camerei, concentrandu-se sa nu scape din obiectiv actiunea. Pur si simplu a vazut concertul prin intermediul pixelilor, nereusind sa se conecteze la ritmul spectacolului. L-am lasat in plata Domnului si mi-am vazut de ale mele.

 

Ieri am fost iar la scoala de real estate a lui Tony Macaluso. Revenit a doua oara in Romania, Tony face la un moment dat o parabola, facand referire la relatia proprietar-agent imobiliar, care suna cam asa, adaptata in Romana:

Drumul catre finalizarea unei tranzactii imobiliare seamana cu parcurgerea Saharei. Agentul imobiliar si proprietarul sunt parteneri de calatorie insa trebuie sa existe increderea ca niciunul nu incearca sa bea apa pe furis.

Mi-a placut asa mult incat, in timpul cursului, am trimis-o pe Facebook, iar Elisabeth, cateva ore mai tarziu,

 

Nu a trecut o saptamana de cand am vorbit prima oara cu doamna Ana. Anuntul de vanzare mi-a atras atentia, apartamentul fiind in zona biroului meu. Nu am reusit sa fac evaluarea in aceeasi zi, din cauza programului nostru, cand eram eu disponibil, nu putea dansa si invers.

La 3 zile dupa, spre ceas de seara, patrund in bloculetul cochet, de 3 etaje, aflat spre colt de parc. Exteriorul ingrijit, mansarda proaspat ridicata si curtea plina de flori imi dadeau o senzatie de liniste, sentimentul ca esti printre oameni gospodari.

 

Nu aveam atunci in target sa ma ocup de imobile ce se adreseaza cumparatorilor de “Prima Casa”, insa pe Lidia nu am putut sa o refuz. In toamna lui 2009 aceasta  venise printr-o recomandare a unchiului meu, asa ca am pus mana pe telefon sa o sun pe tusica Mioara, cea cu cheile. Asta pentru ca Lidia sta de peste 20 de ani la Budapesta si mai trece prin tara cam de doua ori pe an.

Apartamentul de 2 camere, fara imbunatatiri, situat spre margine de Bucuresti, nu m-a impresionat defel. Zona verde din fata blocului  aranjata de primaria de sector iti dadea insa o senzatie placuta. Mi-am luat notitele de rigoare, pozele, apoi am asteptat cateva zile sa vina Lidia din maghiarime.

Lidia e o persoana volubila si placuta in discutie, acel tip de femeie ce te face sa regreti ca nu ai cunoscut-o la tinerete.